Cochilia

copilul avea un colac, se juca la cativa metri de mal si radea, radea, radea. bunica il supraveghea de la mal. el mai zburda putin, apoi se intorcea catre bunica, radea si catre ea, ii mai spunea cateva cuvinte. era o zi cu valuri mari. unul s-a spart exact acolo unde se afla copilul. i-am vazut picioarele deasupra spumei. s-a zbatut putin pana sa isi scoata capsorul din apa agitata. a tras o gura sanatoasa de aer, apoi a cautat-o pe bunica din priviri. a alergat pana la ea, tinandu-si colacul cu ambele maini. radea in continuare. cu gura pana la urechi, i-a spus: “mi-e frica!”

fotografiam

cerul

de la balconul meu

Niste descreierati cu gurile pline de tacere crunta isi aroga titluri nesabuite. Sunt stapani ai universului, ei, cei care nu spun nimic, cei care nu vad mai departe de propriul lor cer, care e mic si indesat, mic si cenusiu, mic si gol. Niciun zbor nu le traverseaza cerul, pentru ca aerul lor e murdar si imbacsit. Ce nevoie au ei de aripi? Ce nevoie au ei de nori? Ei sunt pana si deasupra cerului si deasupra-deasuprei cerului. Si calca orice aripa in picioare, zdrobesc  zborurile cand incearca sa mearga mai departe. Pentru ca trebuie sa paseasca, iar ei sunt deasupra tuturor. Alo, domnilor, ne doare! Dar suntem puternici. Si mai usori ca voi. Atat de usori, incat nu strivim nimic in calea noastra. Noi plutim, iar aerul nostru e tras in plamani de ingeri carora le este dor sa traiasca. Si atunci, atunci voi va transformati in niste puncte. Negre sub unghiile noastre infinite.

A fost odata un print care era tare nefericit.  Atat de nefericit incat tatal sau, regele, a chemat, intr-o zi, la castel  un vraci pentru a-l vindeca pe fiul sau. Vraciul i-a spus atat: “gaseste un om cu adevarat fericit. Cand il vei gasi, ia-i camasa si da-i-o fiului tau.”

Regele a inceput cautarile. A gasit, prima data, un fecior tare zambaret. L-a oprit si l-a intrebat daca e fericit. Feciorul i-a spus ca este. “Ce-ai zice daca te-as lua la castel si ti-as da o functie inalta?” “Ah, tare mult as vrea”. “Atunci nu esti cu adevarat fericit, pentru ca tanjesti dupa mai mult decat ceea ce ai deja”. Si regele si-a continuat cautarea. A intrebat, pe rand, oameni de la curte, oameni simpli. Dar nimeni nu a trecut de proba adevarului sau.

Intr-o zi, regele a auzit venind dinspre padure sunetul unui fluier. A pasit pe urma muzicii pana a dat de un ciobanas ce isi dusese turma la pascut. L-a intrebat si pe acesta: “tinere, esti fericit?” Ciobanul i-a spus “da, sunt tare fericit”. “Ce ai zice tu daca te-as lua la castel si te-as scapa de grija oilor?” “Nu, multumesc, eu sunt fericit cu turma mea.” “Dar daca ti-as oferi jumatate din averea mea?” “Nu, Maria Ta, eu sunt fericit cu turma mea”. Regele s-a bucurat ca si-a gasit, in sfarsit, omul. Cand a vrut sa urmeze sfatul vraciului si sa il dezbrace pe tanar de straiele fericirii si-a dat seama, insa, ca ciobanul nu avea camasa.

Adaptat dupa o povestire citita si impartasita de Camil.

1. eram absolut convinsa ca dupa aceasta seara ma vor glorifica. am inchis biroul, am coborat scarile, am salutat colegii, le-am urat weekend placut. eram in forma! intr-o magnifica zi de vineri, 13. canicula? o gluma! m-am nascut in plina vara, ce daca ploua torential? sunt o zeita a soarelui! desi recunosc ca expeditia mea cu autobuzul groazei pana in tinutul fermecat imi provoca o vaga anxietate.

am iesit din cladire. tai-tai aer conditionat. 2. bun venit in infern! caldura nu venea in valuri pentru ca totul era calm. 3. dar caldura nici nu trebuia sa vina, era deja peste tot. isi asezase fundul gras si insuportabil peste toata suprafata pamantului. mon dieu, e mai rau decat mi-am inchipuit! mi-am zis, dar am continuat sa cred in mine. doar nu o sa ma las sufocata de un fund obez al unei creatii atat de odioase.

aveam parul desfacut. aseara m-am spalat pe cap, asa ca astazi a fost una dintre putinele zile in care parul meu statea asezat cuminte si ma facea fericita. good hair day! 4. ce-i drept, cand afara sunt peste 40 de grade si podoaba capilara ti se lipeste de gat, nu e tocmai confortabil. 5. dar frumosul pretinde! mi-am scos evantaiul si am inceput sa plimb mici curenti de aer cald dintr-o parte in alta. 6. era ca si cum as fi luat canicula de mana si mi-as fi dat singura palme.

7. evident ca, pentru a ne supune legilor firii si logicii universale, in autobuz, singurele locuri libere trebuia sa fie in bataia soarelui. logosul nu mi-a inselat asteptarile. puteam sta in picioare, ati zice, dar nu si cand 8. drumul e zguduitor in cel mai denotativ mod cu putinta! asa ca m-am asezat, resemnata, imaginandu-ma in lumea lui wilhelm tell. 9. eu eram marul.

dupa ce am urmarit cum diverse perechi de pantaloni udate in locuri strategic de dosnice au coborat din masinaria groazei, am ajuns, intr-un sfarsit, la finele voiajului. cu ultimele puteri investite in mine de zeu-mi  suprem, soarele, am ajuns la numarul 27, am intrat in curte si am dat fuga in casa. apoi s-a intamplat inevitabilul. 10.  m-am lepadat de trei ori de acelasi zeu suprem si de toate rudele-i apropiate, printre care si de monstruozitatea cu “C” care a imbracat gradele in straie galbene pentru 3 zile la rand (11. habar n-are de fashion!), am luat trei inghitituri de ambrozie si m-am prabusit intr-o siesta 12. formidabil de omeneasca. pentru ca, in final, sa dau decretul infrangerii: 13. astazi nu e zi de bicicleta!

mi-a zis sa nu mai spun. e secretul nostru. lung de cateva randuri, vechi de cativa ani, stins de o noapte a sfarsitului si a inceputului.

imi placea marea asa cum e iarna. amortita, prinzand pojghita de gheata la tarm asa cum prind si buzele oamenilor singuri in serile friguroase, cand nu are cine sa ii sarute. involburata in larg, tulbure, a nimanui. ca sangele care navaleste in obrajii oamenilor singuri cand le zambeste cineva cu care se inchipuie facand dragoste, ca ochii lor fara seninatate, ca trupul lor infasurat in plapumi in loc de brate.

imi place marea asa cum e primavara. de un albastru crud, usor turcoaz, limpede, rece, intangibila. primavara nimeni nu ajunge la ea. primavara e invulnerabila.

imi place marea asa cum e vara. murdara, calda, asediata. de sus ar arata precum o tinta in care s-au infipt toate sagetile pamantului. nu sangereaza. e puternica. suporta toata mizeria micilor intrusi. pentru ca e titanica.

toamna nu e a mea.

imi place marea pentru ca, atunci cand o regasesc, e micul meu colt de cer. un cer care se leagana si care se sparge. un cer al carui sfarsit il cunosc. si pasarile zboara deasupra cerului meu, ele se numesc pescarusi si fug mereu cand incerc sa le fotografiez. si in cerul meu inoata pesti, asa cum se intampla cand visez, in cerul meu micile creaturi nu au plamani, iar eu le iubesc pentru ca nu au plamani.